Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 278 din 05 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

A treia epistola a lui Ioan
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1. Prezbiterul către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr.  
Cât de frumos se adresează apostolul Ioan către acest Gaiu, despre care nu avem prea multe date în legătură cu cine ar putea fi. Cu toate acestea, utilizarea unui limbaj sensibil este de natură a trezi cele mai calde simţăminte şi de a ne oferi ocazia să vedem modul în care oamenii se adresau unii altora în biserica primară.  
 
Iubirea în adevăr reprezintă acea formă pură a dragostei faţă de semeni şi în mod deosebit faţă de cei care au primit aceeaşi credinţă vie în Isus Hristos. Forţa bisericii primare a stat tocmai în aceste relaţii trainice caracterizate de simpatie şi toleranţă, fapt grăitor pentru dezvoltarea ei la acea dată.  
 
Ne aşteptăm poate la o scrisoare pastorală, în care să fie expuse anumite probleme administrative sau de doctrină. Cu toate acestea nu se rămâne doar în tărâmul lucrurilor ce ţin de buna funcţionare a bisericii. Din textul scrisorii răzbate dragostea ce caracteriza deopotrivă pe apostol, dar şi pe cei care urmau cu credincioşie învăţătura lui Hristos. Deşi dezbinarea începuse să se manifeste în biserică, totuşi oameni ai lui Dumnezeu continuau să menţină în continuare flacăra sfântă a iubirii creştine.  
 
2. Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.  
Dorinţa apostolului îmbracă forme interesante de exprimare cuprinzând deopotrivă aspectele spirituale, dar şi ceea ce ţine de lumea aceasta. „Toate să îţi meargă bine” este o urare grăitoare pentru intenţia de a dori cu adevărat binele unui om.  
 
Creştinismul a fost intenţionat de Dumnezeu pentru a aduce deopotrivă bunăstare fizică şi spirituală şi am putea include chiar şi bunăstare în lucrurile acestei lumi în măsura în care sunt consacrate cauzei lui Hristos.  
 
Dacă noi vom şti să ne întoarcem faţa către Hristos ca urmare a binecuvântărilor bogate pe care le primim, atunci am putea cu adevărat să ne bucurăm de ele. Viaţa nu constă în acumularea egoistă de bogăţii pe care să căutăm ulterior să le păzim de cei care ni le-ar putea fura sau însuşi pe nedrept. Dimpotrivă, scopul acestei vieţi, implicit al lucrurilor ce ne sunt încredinţate este de a ajunge să îl cunoaştem pe Dumnezeu, marele dătător a tot ceea ce este bun pe pământ.  
 
3. A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr.  
Bucuria mare a apostolului era cea de a auzi lucruri bune despre cei pe care i-a călăuzit la Hristos. Într-un timp în care mulţi oameni se alăturaseră creştinismului din dorinţa de câştig lumesc, era un lucru rar să mai existe oameni care să fie credincioşi Evangheliei şi să urmeze calea lui Hristos în curăţie de inimă.  
 
Rămânerea într-o învăţătură corectă şi deopotrivă trăirea acesteia vor reprezenta întotdeauna un lucru de excepţie, fiindcă tendinţele naturale sunt de abatere de la adevăr şi de ignorare a preceptelor acestuia atunci când este vorba despre lucrurile practice ale vieţii. Pentru apostolul Ioan, acest om cu numele Gaiu era ca o lumină care strălucea în întunericul care începuse să se abată asupra bisericii. Şi ori de câte ori oameni ca şi Gaiu, necunoscuţi poate pentru cei care se socotesc a fi mai presus decât ceilalţi, vor exista în biserică, o şansă va mai exista ca ea să nu dispară.  
 
Deopotrivă spiritul legalist şi cel lumesc lucrează pentru distrugerea bisericii prin compromiterea învăţăturilor de bază şi prin alterarea experienţei creştine. Acestea sunt cele două extreme de care trebuie să se păzească cei credincioşi.  
 
4. Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.  
Bucuria cea mai mare a unui apostol de a şti că oamenii pe care i-ai condus la Hristos urmează învăţăturile sfinte. Relaţia dintre apostol şi cei pe care i-a condus la convertire este plastic exprimată ca o relaţie dintre părinte şi copil. Din nou subliniem calitatea relaţiilor interpersonale dintre cei care făceau parte din biserica creştină în acel moment.  
 
Oare câţi dintre cei ce au obligaţia de a vesti Cuvântul mai trăiesc o astfel de relaţie cu cei cărora li se adresează? În ce sens comercializarea relaţiilor dintre oameni, consecinţă a introducerii spiritului lumesc, nu afectează şi relaţiile celor ce se pretind urmaşi ai Marelui Maestru?  
 
Evlavia creştină în biserica primară va rămâne un etalon de valoare pentru toate timpurile şi este un model pe care va trebui să îl învăţăm.  
 
5. Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi; şi pentru străini totodată.  
Aprecierea rostită de Ioan valorează mult în înţelegerea problemelor cu care se confrunta apostolul. Dacă până acum a vorbit despre consecvenţa în învăţătură şi exemplu, în momentul de faţă accentul este pus pe lucrarea pe care acest Gaiu o făcea faţă de fraţii de credinţă şi faţă de ceilalţi. Înţelegem încrederea pe care Ioan o avea în acest om cu totul deosebit.  
 
Aşa cum s-a mai menţionat, oameni în genul lui Gaiu sunt rari în biserica lui Dumnezeu, acţionând împotriva tendinţelor ce se manifestă în biserică şi în lume. De aceea lauda lui Ioan este cu totul binemeritată.  
 
6. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu;  
Aceşti fraţi la care face referinţă Ioan sunt persoane care lucrau împreună cu apostolul, iar Gaiu avea referinţe bune din partea acestora. De aceea este dat un îndemn de a primi aşa cum se cuvine pe aceşti lucrători ai Domnului, într-un timp în care nu mai era aşa de clar cine mai servea cu adevărat pe Hristos şi cine doar profita de pe urma numelui Său.  
 
Lucrurile deveneau tot mai tulburi pentru biserică din cauza fraţilor falşi strecuraţi în interiorul organizaţiei sub numele de creştini. Dacă în timpul activităţii lui Pavel am asistat la un asalt al legalismului din direcţia evreilor convertiţi la creştinism, în acele clipe spiritul lumesc genera problemele cele mai mari.  
 
Apostolii dispăreau unul câte unul şi era tot mai neclar ce se va întâmpla în viitor. Nu se anunţa nimic bun la orizont. Practic se lucra înainte de izbucnirea furtunii fără să existe lumină cu privire la ceea ce va urma. Încă mai existau misionari sinceri pentru Hristos, dar ce avea să se întâmple după ce aceştia aveau să dispară?  
 
7. căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la Neamuri.  
Misionarii despre care vorbea Ioan erau persoane care asemenea lui Pavel au plecat să lucreze în mod dezinteresat în lume fără a primi vreo plată. Era datoria bisericii să îi susţină financiar pe cei care lucrau astfel pentru Dumnezeu, dar de multe ori ei nu primeau nimic din partea acesteia.  
 
Din nou revin la modul în care fondurile pe care le colectează biserica din partea credincioşilor de multe ori în loc să fie utilizate pentru susţinerea celor care lucrează cu spirit de sacrificiu pentru cauza lui Hristos sunt alocate în cu totul alte scopuri.  
 
8. Este datoria noastră dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul.  
Îndemnul lui Ioan este de a sprijini această categorie rară de oameni care sunt dispuşi să meargă înainte şi să sufere pentru Hristos neavând nimic altceva de câştigat pe acest pământ în afară de durere şi lipsuri. Aceştia sunt oamenii care au pus bazele creştinismului şi l-au dus mai departe.  
 
În urma lucrării lor au rezultat comunităţi mari şi puternice, dar ei au fost uitaţi, mulţi dintre ei sfârşind în mizerie. De multe ori noi nu putem face o lucrare directă pentru Hristos, dar putem totuşi să sprijinim pe cei care sunt dispuşi să facă acest lucru. Ca şi creştini avem datoria de a sprijini pe cei care duc flacăra credinţei mai departe şi de a nu fi indiferenţi de modul în care ei sunt susţinuţi de către biserică.  
 
9. Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi.  
În acest moment începe să iasă la suprafaţă conflictul care domnea în comunitatea din care făcea parte şi Gaiu. Acest Diotref, persoană cu răspundere în biserică, avid de putere şi de a fi primul, era cu totul insensibil cu privire la misionarii trimişi de apostolul Ioan. El profita de pe urma lucrării celor care puseseră bazele bisericii lui Hristos, fiind acum într-o poziţie de decizie şi de răspundere.  
 
Acest gen de oameni au cauzat întotdeauna mai mult rău decât toate ereziile strânse la un loc, fiindcă ei au distrus spiritul evlaviei sincere şi dezinterese. Cu inimi mânjite de păcate şi de lăcomie, căutând funcţii mari pentru sine şi utilizând în mod fraudulos resursele bisericii, ei s-au înscăunat mai presus decât fraţii lor.  
 
Nici o erezie nu poate prinde într-o biserică în care spiritul blândeţii, iubirii şi toleranţei lui Hristos se manifestă. Dar de îndată ce spiritul înălţării de sine îşi ridică fruntea, chiar şi cea mai mică influenţă potrivnică îşi face simţite efectele fiindcă unitatea de credinţă şi de suflet este distrusă. În cele ce urmează vom vedea modul practic în care Diotref, acest slujitor mincinos ce lucra în felul lui Iuda se opunea lucrării apostolului Ioan.  
 
10. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.  
Tipologia lui Diotref nu ar trebui să ne surprindă fiindcă ne descrie foarte bine genul de oameni care cred că sunt stăpâni în biserica lui Hristos şi se consideră mai presus decât ceilalţi. Astfel de persoane le putem întâlni în administrarea locală a bisericii, dar nu numai, dorind să conducă totul, să îşi impună părerile, considerându-se un fel de lideri absoluţi în faţa cărora nu ai nimic de comentat.  
 
O astfel de practică a condus întotdeauna la coruperea relaţiilor din biserică, fiindcă atunci când omul începe să stăpânească în biserică, Hristos nu mai are decât un rol decorativ. De fapt nu atât opoziţia din exterior este cauza decăderii spiritualităţii unei biserici, nici chiar spiritul lumesc, ci domnia omului asupra semenilor în cadrul comunităţii creştine este cea care cauzează cele mai mari rele.  
 
În cazul de faţă lucrarea lui Diotref, persoană de vază în comunitate, consta în a defăima pe apostolul Ioan şi pe colaboratorii acestuia şi în împotrivirea directă faţă de aceştia, până acolo că persecuta pe cei care erau în relaţie de apropiere cu ei.  
 
Ne putem gândi că persoana căreia îi era adresată această epistolă, Gaiu, urma să aibă probleme, dacă nu cumva şi avea deja, cu acest despot al comunităţii locale pe nume Diotref.  
 
Aici avem de fapt două tipologii majore ale oamenilor care vor fi în biserica lui Hristos până la sfârşitul timpului, împlinind ceea ce a spus Mântuitorul prin parabola oilor şi a caprelor, sau prin parabola grâului şi a neghinei. Astfel, vor exista multe persoane care asemenea lui Diotref vor căuta să se impună în comunitate în locul şi în numele lui Dumnezeu. Impunerea est un act de forţă şi violenţă, care în cazul de faţă era deopotrivă verbală şi fizică. Aceşti oameni vor face numai rău, îndepărtând pe ceilalţi de la Hristos şi întărind convingerea că nu este de la Dumnezeu calea lui Hristos. Ei sunt mai periculoşi decât păgânii, sau chiar decât ereticii, faţă de care în altă epistolă ni se spunea să nu avem nimic de a face, fiindcă ei distrug biserica din interior.  
 
Aceste persoane pot face o mulţime de alte fapte aşa zis bune, dar prin impunerea violentă asupra celorlalţi, aceşti „dumnezei de comunitate” aveau să distrugă spiritualitatea pe care trebuie să se sprijine biserica, coborând la nivel de rituri şi forme actul religios de închinare. În ciuda poate a altor servicii pe care pot să le facă bisericii, ca element „conservator” şi care lucrează poate chiar mult în activităţile de închinare, de fapt ei fac numai rău şi ar fi mult mai bine dacă ei ar fi în altă parte şi nu în biserică.  
 
Pe de altă parte avem tipologia oamenilor în genul lui Gaiu, umili, dispuşi să asculte de învăţăturile lui Hristos transmise prin apostoli, care vor suferi întotdeauna furia lui Diotref, dar care vor merge înainte în a susţine pe cei care într-adevăr fac lucrarea lui Dumnezeu într-un spirit de adâncă umilinţă.  
 
11. Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu.  
Apostolul dă o definiţie foarte clară a celui care cunoaşte pe Dumnezeu: cel care face binele nu poate fi de la Cel Rău şi cel care face răul nu poate fi de la Dumnezeu sau cum ar fi spus Mântuitorul: pomul bun nu poate face roade rele şi pomul rău nu poate face roade bune.  
 
Îndemnul adresat este de a urma întotdeauna calea binelui, chiar dacă răul este la lucru pentru a te întoarce din cale. Aici este vorba despre un act de alegere dar şi de voinţă, fiindcă tentaţia de a urma răul este mare, precum şi temerea de cei ce fac răul poate fi la fel de mare în a te împiedica să urmezi ceea ce este bun şi drept.  
 
12. Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el: şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată.  
O altă persoană care apare menţionată în cadrul acestei epistole este Dimitrie, despre care se spune că are o mărturie bună, adică este un creştin veritabil care urmează pe Maestrul divin. Referinţa la această persoană poate fi şi o indicaţie despre o persoană de încredere cu care eventual Gaiu să ia legătura pentru a face ceea ce i-a cerut apostolul Ioan. Modul însă în care este formulată recomandarea pare să indice faptul că exista o defăimare a renumelui lui Ioan ca apostol al adevărului, posibil consecinţa lucrării de defăimare a unor oameni în genul lui Diotref.  
 
Asistăm astfel la o scindare a bisericii creştine datorată înălţării unor persoane autoritare în cadrul organizaţiei bisericeşti, fapt care avea să aducă mari deservicii cauzei lui Hristos. Practic taina fărădelegii începea să se manifeste cu putere.  
 
13. Aş avea să-ţi spun multe lucruri, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei.  
Ca şi în epistola precedentă apostolul Ioan preferă să vorbească mai puţin prin scrisori, ci mai bine direct. În acest sens, scrierea de epistole lungi putea să ofere multe informaţii celor care doreau să distrugă activitatea lui Ioan şi dacă ar fi ajuns în mâinile lor multe persoane care erau colaboratori ai lui Ioan ar fi putut fi cu uşurinţă identificate. Vremea libertăţii de exprimare în biserică începea să apună. Înainte de a interveni cenzura impusă de imperiul Roman, în interiorul bisericii libertatea în Hristos începea să se restrângă tot mai mult. Şi de asemenea, Duhul Sfânt se retrăgea din viaţa bisericii pentru a face loc domniei omului cu toate deficienţele de rigoare.  
 
Acest proces complex de pierdere a libertăţii de exprimare în cadrul bisericii creştine a condus la multiplele abateri doctrinare de mai târziu precum şi de practică prin impunerea cu forţa în timpul când religia creştină avea să fie legalizată.  
 
14. Nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.  
Vorbirea directă era de preferat din raţiuni de relaţie, dar şi de protejare faţă de cei care lucrau împotriva celor care continuau să fie credincioşi lui Hristos şi învăţăturilor Sale. Această epistolă pregătea de asemenea şi venirea lui Ioan în respectiva comunitate, care deşi nu o cunoaştem descria foarte bine atmosfera spirituală a bisericii creştine în acel timp.  
 
Pacea despre care vorbeşte apostolul Ioan este rezultatul unei relaţii strânse cu Hristos şi a rămânerii în învăţătura pe care El a predicat-o. Din acest final se înţelege că Ioan se afla în legătură cu un grup de rezistenţă din locul în care scria, iar destinatarii era un alt grup ce se împotrivea autorităţii lui Diotref şi a celor care îl susţineau.  
 
În final, această epistolă ne descoperă modul în care biserica creştină începea să fie tot mai divizată în interior din raţiuni care nu mai erau legate de doctrină ci de modul în care autoritatea era exercitată. Biserica lui Hristos nu mai trăia experienţa unităţii pe care a avut-o în timpul Cincizecimii. Timpurile deveneau tot mai tulburi, iar apostolii autentici erau deja socotiţi ca nişte rătăciţi, fiindcă lupi îmbrăcaţi în haine de oaie erau deja prezenţi în biserică.  
 
Rezistenţa celor credincioşi împotriva dictaturii unor oameni în genul lui Diotref se regăsea în jurul lui Ioan şi a altor lucrători ai Evangheliei, care rămâneau fideli adevărului vestit de Hristos. Această luptă avea să continue de-a lungul veacurilor, cea mai bună ilustrare a acestui fapt fiind chiar cartea Apocalipsei, care urmează în secvenţă logică acestei epistole fiind scrisă tot de către apostolul Ioan.  
 
Comportamentul brutal de mai târziu al bisericii în reprimarea oponenţilor îşi are obârşia tocmai în promovarea unor oameni ca Diotref în structurile ei, deopotrivă cu concesiile făcute tot de astfel de persoane învăţăturilor false ale lumii cu scopul asigurării unei bunăstări temporale în opoziţie cu Hristos.  
 
Referinţă Bibliografică:
A treia epistola a lui Ioan / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 278, Anul I, 05 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!