Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 281 din 08 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

A doua epistola a lui Ioan
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
1. Prezbiterul către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul, –  
Apostolul Ioan se adresează acestei „alese Doamne” într-un mod cu totul special, accentuând o relaţie suficient de apropiată pentru a justifica limbajul utilizat. Cine ar putea fi această misterioasă Doamnă?  
 
Am putea să ne gândim la o doamnă din înalta societate a timpului, care avea o influenţă deosebit de puternică şi care poate a fost botezată chiar de Ioan. În orice caz, nu numai ea, dar şi copii ei fac obiectul unor aprecieri deosebite, fapt pentru care trebuie să înţelegem că această scrisoare are un caracter aparte.  
 
Iubirea pe care Ioan o manifestă faţă de „aleasa Doamnă” este de asemenea împărtăşită de către toţi cei care o cunoşteau şi în mod deosebit de cei care erau creştini, sau „cunoscători de adevăr”, aşa cum îi numea apostolul.  
 
Înţelegem astfel că avem de-a face cu o epistolă special adresată acestei Doamne cu scopul de a-i descoperi o anumită stare de lucruri care era la acea dată în biserica lui Hristos. Iubirea în adevăr a apostolului Ioan faţă de această Doamnă şi copii ei constituie un model pentru toţi cei care Îl urmează pe Hristos indiferent de timp sau loc.  
 
2. pentru adevărul acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac:  
Adevărul la care face referinţă apostolul nu poate fi altceva decât Evanghelia lui Hristos, în baza căreia cei credincioşi au primit Duhul Sfânt. Acest adevăr rămâne în noi ca şi cunoştinţă, dar deopotrivă prezenţa Mângâietorului, sau mai bie zis a Duhului Sfânt, se face simţită în inima oricărui om care crede în Isus Hristos.  
 
Nimic şi nimeni nu poate lua adevărul din sufletul omenesc şi în măsura în care noi manifestăm credinţă în Hristos, acest adevăr se dezvoltă în noi. Este asemenea unei seminţe de muştar care aduce rod bogat crescând asemenea unui copac înalt.  
 
Adevărul şi numai adevărul lui Hristos era ceea ce anima pe apostolul Ioan să scrie această epistolă. Trecerea timpului nu poate altera conţinutul său, dar neatenţia oamenilor, precum şi învăţăturile false au condus din nefericire la pierderea lui şi înlocuirea cu teorii false. Bineînţeles, nici adevărul lipsit de putere nu reprezintă o opţiune. Trebuie să avem în suflet adevărul, dar şi puterea care ne va face în stare să i ne conformăm şi să ne orientăm vieţile după modelul divin.  
 
3. Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!  
Harul, îndurarea şi pacea îşi au izvoarele în Dumnezeu şi reprezintă ingredientele necesare şi suficiente pentru dezvoltarea unei vieţi armonioase, în conformitate cu idealul pus înainte prin Hristos. Harul reprezintă favoarea nemeritată făcută omului căzut în păcat de a putea fi reprimit în Împărăţia cerurilor. Fără har nu am mai avea sens şi totul ar fi pierdut.  
 
Îndurarea reprezintă mila divină, motivaţia plină de compasiune a lui Dumnezeu de a nu lăsa să se distrugă omul şi planeta pământ, un act care izvorăşte direct din caracterul lui Dumnezeu. În măsura în care vom deveni conştienţi de îndurarea divină vom putea gusta pacea, care nu este nimic altceva decât rezultatul aplicării harului în relaţia dintre om şi Dumnezeu.  
 
Acestea trei descriu un dar complet, ce decurge din caracterul divin de excepţie al lui Dumnezeu, manifestat şi dovedit prin Isus Hristos.  
 
Să urmărim acum la ce conduc aceste trei manifestări ale iubirii divine în dreptul celui care le primeşte. Citim astfel despre adevăr şi dragoste. Răspunsul omului nu poate fi mai bine caracterizat decât prin aceste două cuvinte. Evlavia şi religia noastră trebuie să fie întemeiate pe iubire de Dumnezeu şi de semeni. Nimic altceva nu poate fi acceptabil înaintea lui Dumnezeu. Însă cum se naşte iubirea?  
 
Omul este păcătos şi cum să facă rost de resurse de iubire, care să îl călăuzească la o deplină descoperire a darului divin? Aşa cum apele se revarsă de la izvoare către locurile joase ale pământului, darul divin venind din înălţime aduce cu sine capacitatea de a iubi şi de a distinge ceea ce este adevărat, în opoziţie cu minciuna şi falsul.  
 
Iubirea şi adevărul sunt însemnele de marcă ale unei religii întemeiate pe darul lui Dumnezeu în Isus Hristos. Ele sunt rodul primirii acestui dar în suflet, în inimă, cu toată preţuirea de rigoare.  
 
Dar cum rămâne cu adevărul? Ştim bine cât de inconsecvent este omul în a rămâne fidel principiilor curate şi drepte. Adevărul nu trebuie privit ca o sumă constantă de lucruri ce rămâne neschimbată de-a lungul veacurilor. Chiar dacă la modul absolut adevărul este desăvârşit în sine, totuşi înţelegerea noastră nu poate fi decât parţială şi progresivă. Principiile de bază continuă să rămână valabile şi consecvenţa se vede tocmai prin rămânerea continuă în armonie cu acestea.  
 
4. M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl.  
Bucuria mare a apostolului era de a vedea pe copii acestei Doamne rămânând fideli credinţei pe care au primit-o. Această consecvenţă în a rămâne credincios alegerii făcute reprezintă o virtute creştină de care puţini oameni se împărtăşesc. De câte ori nu se începe într-un mod fastuos o lucrare în Numele Domnului, pentru ca imediat, la scurt timp, tot elanul să cadă în uitare şi respectiva acţiune să fie abandonată, sau deturnată către alte scopuri? Omul prin natura lui nu are tendinţa de a rămâne consecvent alegerilor şi legămintelor pe care şi le-a asumat.  
 
Păcatul prin excelenţă nu doreşte consecvenţă decât cu viciul şi cu ceea ce este rău. Dar când este vorba de bine, de adevăr, de dreptate, inconsecvenţa omului este mai mult decât evidentă. Tocmai de aceea, apostolul Ioan notează, cu o bucurie ce nu poate să şi-o ascundă, consecvenţa manifestată de copiii alesei Doamne în întărirea şi urmarea adevărului de origine divină.  
 
5. Şi acum, te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci cea, pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii!  
Ioan reia o temă ce îi este favorită: iubirea între oameni şi mai ales fraţi. Semnul evlaviei creştine este iubirea; o acceptare plină de îngăduinţă a semenilor şi deplină a voinţei divine. Această poruncă este nouă şi veche de când lumea. Cu toate acestea, în natura noastră nu este nimic care să ne califice în exercitarea unei astfel de iubiri şi de aceea înţelegem că trebuie aplicate acele trei elemente amintite la început: harul, îndurarea şi pacea asupra inimii omeneşti, pentru a exista simţăminte de iubire faţă de aproape şi consecvenţă în adevărul prezentat.  
 
Dar de ce o poruncă? Poate fi comandată, ordonată iubirea? Putem să ne depăşim condiţia doar prin auzirea unor îndemnuri, sau a unor rugăminţi? Nu suntem oare cu toţii atinşi de păcat, ceea ce ne face să fim insensibili la astfel de apeluri?  
 
Lucrurile nu stau astfel pentru omul care primeşte darul lui Dumnezeu. Nu trebuie să existe îndoială asupra acestui punct. Iubirea care se naşte în sufletul unui creştin este reacţia normală la acţiunea harului lui Dumnezeu. Porunca divină de a iubi are putere de a împlini ceea ce este cerut.  
 
6. Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început.  
Este necesar totuşi să se dea o definiţie a iubirii, tocmai pentru a nu fi induşi în eroare. De multe ori, în numele unei aşa zise iubiri sunt exprimate cele mai neobişnuite idei şi se dau cele mai nepotrivite definiţii. Tocmai de aceea apostolul Ioan caută să dea de la început o definiţie a acestui termen, exprimând simplu faptul că iubirea constă în respectarea poruncilor date de Dumnezeu. Nu putem să nu facem legătură cu porunca „nouă” amintită mai devreme şi anume cea de a ne iubi unii pe alţii.  
 
Biserica poate avea tot adevărul lui Hristos, descoperit până la cele mai mici amănunte, dar dacă nu va exista iubire, atunci toate acestea nu vor fi de folos. Iubirea trebuie să fie corect exprimată prin respectarea întregii voinţe descoperite a lui Dumnezeu, deoarece porunca iubirii le înglobează pe toate celelalte. Creştinismul înseamnă iubire de Dumnezeu şi de semen, fiind învăţătura predicată de Isus. Universalismul creştinismului se explică tocmai prin aplicarea neîngrădită a acestui principiu. Aici este de fapt forţa sa.  
 
7. Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Anticristul!  
În acest moment apostolul Ioan este nevoit să schimbe direcţia discursului său şi să atragă atenţia asupra pericolului diferiţilor amăgitori care stricau învăţătura lăsată de Hristos. În principal se are în vedere învăţătura conform căreia Hristos nu ar fi venit în trup omenesc. Din punct de vedere istoric, acest curent a fost cunoscut sub numele de gnosticism. Dar de ce oamenii erau tentaţi să anuleze venirea în trup omenesc a Mântuitorului?  
 
O primă explicaţie derivă din cultura timpului, şi anume este vorba despre şcoala de gândire antică de inspiraţie elenistică, conform căreia trupul omenesc este ceva inferior, şi de aceea Hristos, ca Fiu de Dumnezeu, nu putea să ia asupra Sa natura noastră decăzută. Neavând nici o bază în revelaţia dată de Dumnezeu, o astfel de concepţie distrugea adevărurilor de bază ale Evangheliei, şi mai grav decât atât, ea conducea la nimicirea evlaviei creştine, care se bazează pe întruparea ca om a lui Hristos.  
 
Învăţăturile false păreau a fi o lumină nouă, ce va aduce clarificarea unor puncte ascunse, o punere în valoare dintr-o perspectivă mai înaltă. În fapt aceste învăţături nu făceau altceva decât să conducă pe creştini departe de evlavia autentică şi de iubirea lui Dumnezeu.  
 
8. Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.  
 
Pericolul cel mai mare este legat de pierderea roadelor învăţăturii creştine. Practic, trebuie înţeles că rodul evlaviei se vede prin sfinţirea caracterului, manifestată prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Învăţăturile false anulau venirea în trup a lui Hristos, pe drept fiind numite învăţături antihristice, distrugeau tocmai acest rod, fiindcă oamenii pierdeau din vedere aspectele ce ţin de umilinţa Sa şi jertfa Sa.  
 
Contra acestor învăţături, Ioan opune îndemnul de a rămâne fideli învăţăturii rostite de acesta, nu înseamnă să rămâi mereu la acelaşi nivel al descoperirii, ci de a conserva acele principii care sunt fundamentale pentru a rămâne un creştin autentic.  
 
Pericolul cel mai mare pentru un creştin este de a nu rămâne la nivelul experienţei de început în ce priveşte devoţiunea şi evlavia. Este foarte greu ca atunci când eşti pe o cale bună să fii consecvent în a merge până la capăt. Menţinerea credinţei de-a lungul timpului este dificilă, dacă nu există o veghere atentă în acest sens.  
 
Răsplata divină este rezervată doar pentru cei care perseverează până la capăt şi îşi menţin alegerea iniţială.  
 
9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.  
A o lua înainte nu se referă la avansarea în înţelegerea adevărului, ci în a devia de la ceea ce este drept. În cazul de faţă era o depăşire a ceea ce a spus Hristos, o anulare a învăţăturii Sale. În opoziţiei este amintită teza rămânerii în Hristos, un concept activ, ce presupune creştere şi dezvoltare în sensul lucrurilor cerute de către Dumnezeu.  
 
Cei care tăgăduiau întruparea lui Hristos erau din această categorie primejdioasă a celor care o lua înaintea învăţăturii lui Hristos şi se expuneau căderii.  
 
10. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”  
Această separare viza evitarea învăţăturilor mincinoase, pentru a nu lăsa în vreun fel impresia susţinerii acestora. În cazul de faţă se face referinţă la oameni care predicau astfel de învăţături şi nu era astfel de dorit să fie încurajate în lucrarea lor rea pe care o făceau.  
 
11. Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele.  
Susţinerea chiar indirectă a acestor persoane aducea un prejudiciu mare bisericii şi cauzei lui Dumnezeu, fapt pentru care nici măcar formula de bun venit nu trebuia să fie rostită faţă de ei. Nu se vine totuşi în contradicţie cu principiile de acceptare a semenilor, aşa cum rezultă din aplicarea iubirii creştine?  
 
Ce trebuie făcut cu astfel de persoane care susţin lucruri rătăcite? Să fie oare abandonate?  
 
În primul rând este vorba despre descurajarea misionarismului acestor oameni, cu scopul de a limita extinderea învăţăturilor lor şi de a-i face conştienţi de eroarea în care se află. În al doilea rând, nu trebuie neglijată lucrarea care trebuie făcută pentru ei cu scopul de a-i aduce înapoi la adevăr.  
 
12. Aş vrea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi, şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.  
Apostolul Ioan nu dorea să epuizeze subiectele pe care le avea în intenţie să le discute direct cu aleasa Doamnă. Înţelegem că nevoia de comunicare directă rămâne mai importantă decât scrierea de epistole, ceea ce este conform cu natura noastră umană, care necesită un contact nemijlocit cu cei pe care îi iubim.  
 
13. Copiii surorii tale alese îţi trimit sănătate. Amin.  
Mesajul final cuprinde şi salutul celor din casa cărora, este posibil să fi scris această epistolă şi de a căror bunăvoinţă a beneficiat în timpul şederii lui în locul în care se afla.  
 
Astfel, înţelegem că în biserica primară relaţiile din biserică erau similare celor din familie, ceea ce conducea apropiere între oameni, lucru ce avea să se schimbe mai târziu.  
 
Rămâne astfel o mărturie cu privire la acele timpuri în care biserica lui Hristos era încă în faza de început, relaţiile interumane fiind bazate pe prietenie şi deschidere sinceră a unuia faţă de celălalt. În acelaşi timp probleme începeau să apară prin propagarea acestor învăţături mincinoase destinate să dezbine unitatea de suflet dintre cei credincioşi.  
 
Pentru noi înseamnă un ideal spre care trebuie să tindem şi să îl dorim. Prea adesea uităm originea noastră care se trage din acei oameni minunaţi ce au trăit în primul secol al erei creştine şi care ne-au lăsat un mesaj plin de speranţă peste veacuri.  
 
Referinţă Bibliografică:
A doua epistola a lui Ioan / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 281, Anul I, 08 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!