Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Documentar > Mobil |   



325 de ani de şcoală rucăreană
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şcoala Rucăreană 
  
(sinteză-evocare) 
  
L 
  
a împlinirea a 325 (trei sute douăzeci şi cinci) de ani de atestare documentară, şcoala din Rucăr-instituţie reprezentativă a învăţământului zonal şi chiar naţional românesc - oferă prilejul sublinierii condiţiilor deosebite în care ea a apărut şi s-a dezvoltat, precum şi rolul pe care l-a îndeplinit de-a lungul timpului. 
  
Aşezat pe artera principală care leagă oraşele - vechi capitale ale Ţării Românesti - Câmpulungul şi Târgoviştea cu Transilvania, Rucărul, străveche aşezare, atestată documentar în noiembrie 1377, a cunoscut de timpuriu o dezvoltare economică şi culturală. Ea a servit ca important punct de vamă domnească încă din decolul al XIV-lea, de la primele privilegii comerciale acordate braşovenilor de către voievozii munteni. De asemenea, aşa cum se menţiona in vechile sale scutiri de dări, Rucărul fiind sat "aşezat la marginea ţării"pentru "multe greutăţi şi nevoi"pentru că "supraveghează munţii şi marginile ţării şi vama domnii mei şi încă şi alte greutăţi şi nevoi suferă pentru trecătoare".În sarcina acestui sat intră şi asigurarea trecerii peste vechea graniţă a solilor ţării, a diferiţilor diplomaţi si călători străini care ieşeau sau intrau în ţară. 
  
Dezvoltarea comerţului, paza vămii domneşti de la Rucăr, care constituia un venit de seamă al visteriei ţării, cerea pentru cei care practicau comerţul şi, mai ales, pentru cei aflaţi în serviciul vămii, ca ei să fie oamenii cu ştiinţă de carte. 
  
Privilegiile comerciale, unele porunci şi scrisori domneşti adresate celor aflati în serviciul vămii de la Rucăr reprezintă tot atâtea dovezi că în acest sat se găseau oameni cu învăţătură de carte similară, uneori întrecând chiar pe a unora din ţările cu pretenţii de cultură. Unele consideraţii pe care le vom face pe baza unor date precise şi ştiri din epocă vin să confirme acest lucru. 
  
În unele documente voievozii ţării se adresau direct slujitorilor vămii de la Rucăr, poruncindu-le să respecte întocmai cele scrise în priviligeiile acordate neguţătorilor braşoveni. Astfel, fiul Mihail voievod şi asociatul la domnie al lui Mircea cel Bătrân, scria: ... "Iar voi, vameşilor de la Rucăr, asa vă porunceşte domnia mea ca să feriţi de aceşti braşoveni, să nu-i prădaţi, ci să le luaţi vamă dreaptă. Mai mult încă, să fiţi ingăduitori şi să trăiţi frumos şi bine cu ei." 
  
Iată cuvintele pline de dragoste frăţească, de multă şi tradiţională omenie românească, de relatii frăţeşti, de bună vecinătate între locuitorii aflaţi de o parte şi de alta a Carpaţilor. În acelaşi fel se adresează slujbaşilor vămii de la Rucăr, Dan al II-lea, domnul Ţării Româneşti în anul 1431, scriindu-le, între altele, cum să ia vamă,"... şi de postavul de Yprin un fertun şi de cel de Luvia un perper şi de Colonia 12 ducaţi şi de Cehia 6 ducaţi ... şi de la marfa de peste mări ... din 30 un ducat ... ". 
  
Astfel de liste de mărfuri apar în multe documente, iar numărul lor este destul de mare şi variat. Se impunea deci ca slujitorii vămii de la Rucăr să citească cu multă atenţie hrisoavele domneşti, să socotească bine şi să încaseze corect taxele vamale, aşa cum primiseră porunca scrisă a voievodului. 
  
Am arătat că prin vamă treceau mărfuri diferite, din hrisovul lui Dan al II-lea, din 1442, după 23 octombrie, citim ... "Iar voi vameşilor de la Rucăr, aveţi vamă a lua, de la maja de peşte crap, fie mare fie mic, 7 peşti şi 2 perperi; maja la morun 9 perperi şi 2 juveţi şi de postav, vilar de Yprin 1 fertun şi de Leubia 1 perper şi de Colonia 12 ducaţi şi de Cehia 6 ducaţi. Şi de la maja de ceară 12 ducaţi şi de la butoiul de vin 6 ducaţi şi de la vita cornută 3 ducaţi şi de la un porc 2 ducaţi şi de la burduf de brânză 1 ducat şi de maja cergă 1 ducat şi de piei de animale sălbatice 1 ducat ... şi de la marfa ce este de la Mare, fie piper, fie şofran, fie bumbac, de la 30 un ducat drept aceea , voi vameşilor, ce vedeţi aici scris, pe aceasta să staţi, iar dacă veţi călca porunca domniei mele, apoi aveţi să primiţi mare rău şi urgie a domniei mele". 
  
Uneorii slujbaşii vămii rucărene au fost folosiţi ca soli ai domniei. Astfel Vlad Ţepeş se adresa vameşilor de la Rucăr astfel:"scrie domnia mea vameşilor din Rucăr şi vă grăieşte domnia mea: În ceasul în care veţi vedea această poruncă a domniei mele, în acelaşi ceas, unul din voi să plece la Braşov şi să dea de ştire braşovenilor pentru vestea ce mi-a venit de la lucrul turcilor, ca să ştie şi ei ... "Limba oficială a cancelariei domneşti era slavona, o limbă străină cu o gramatică complicată şi greu de însuşit. Slujbaşii vămii rucărene trebuiau să o cunoască bine spre a înţelege exact poruncile domneşti din hrisoave. Dar, mai ales, o limbă străină nu se putea însuşi decât printr-o şcoală, fie ea şi cu ucenici puţini. Vama de la Rucăr fiind o instituţie domnească de primă importanţă pentru asigurarea veniturilor ţării, socotim că locul de instruire, de învăţătura, deci şcoala, a fost organizat pe lângă vama de la Rucăr, unde, o vreme, aici avea sub ordinele sale, un dregătorcu titlul de ţar. Astfel Radu Praznaglova voievod, într-un document se adresa acestuia în acest fel :"... Drept aceea, ţarul Alexandru, oare cine îţi este vameş la Rucăr să-l opreşti, să ia vamă ce este legea, iar altfel să nu îndrăznească a face. Şi cine va fi vameş sub Dâmboviţâ şi acela aşisderea să le ia, că cine s-ar ispiti să ia peste lege are să primească mare rău şi urgie de la domnia mea". 
  
Observăm ordinele foarte drastice date vameşilor spre a respecta poruncile date în vederea respectării taxelor la mărfurile care treceau prin vamă, neîngăduindu-se abaterea de la cele stabilite pentru fiecare marfă. Şerban Cantacuzino voievod, prin hrisovul din 17 februarie 1680 avertiza pe vameşi de la Rucăr şi pe pârcălabul de aici că de va auzi plaiul din această parte de ţară că a fost lăsat fără plăieşi şi potecaşi de pază "voi trimite de voi spânzura pe pârcălabi tocmai acolo în plai". O remarcă. Vameşi de aici aveau şi dreptul la judecată a oamenilor din satele Rucăr şi Dragoslavele, precum şi a locuitorilor din cele 12 sate apropiate. Astfel sub ascultarea vămii erau satele: Corbi, Nucşoara, Corbşori, Slănic, Berevoieşti, Bratia, Albeşti, Lereşti, Nămăieşti, Bădeni, Coteneşţi şi Stoeneşti. Ei, vameşi erau buni cunoscători ai legilor din acea vreme. 
  
De asemenea, slujbaşii vămii posedau cunoştinţe temeinice de matematică la nivelul acelei vremi. Cele patru operati aritmetice, care astăzi ni se par lucruri elementare, însuşirea lor constituia o greutate pe atunci. În această privinţă este interesant de amintit că înmulţirea şi împărţirea s-au introdus în universităţi, acolo unde au existat în Europa, abia în a doua jumătatea secolului al XVII-lea. De reţinut că Weigl, un profesor al acelor vremi, se plângea, în anul 1678, că înmulţirea , deşi operaţie aritmetică grea, mai merge la studenţii săi, în schimb,însă, împărţirea constituie o mare greutate.  
  
Documentele citate mai sus referitoare la textele care se percepeau la mărfurile care treceau prin vama de la Rucăr ne arată că slujbaşii vămii de aici făceau, în mod obişnuit, operaţii de înmulţire cu două secole şi jumătate înainte de studenţii profesorului Weigl. O problemă destul de complicată, care trebuia rezolvată de slujitorii vămii era, pe de o parte, cunoaşterea diferitelor monede, în circulaţie în aceea vreme, iar pe de altă parte, operaţia iarăşi complicată, a schimbului de valută.  
  
După cum am văzut prin vama Rucăr au trecut diferite mărfuri pe care oamenii puşi în slujba vămii trebuiau să le cunoască bine, spre a le deosebi şi a le taxa aşa cum prevedeau hrisoavele ( am văzut indicat postav de Colonia-Köln, spre a-l deosebi de cel de Louvain, de cel de Yprin, de cel de Cehia sau de Silezia, etc.) Trebuiau deci să aibă, cum am zice astăzi, cunoştinte de merceologie.  
  
În ceea ce priveşte limba, pentru uşurarea tranzactiilor ei au folosit, aşa cum era şi firesc, limba română, instrument comun, înţeles de toţi şi mai uşor de mânuit. Limba română scrisă a folosit-o mai întâi negustorul şi judeţul oraşului Câmpulung, Neacşu, prin scrisoarea din anul 1521. Tot acest instrument - scrisul in limba română - l-au întebuinţat şi negustorii rucăreni care făceau negoţ cu Braşovul în secolul al XVI-lea. De altfel, învăţarea limbii slavone, ca limbă străină, nu se putea desfăşura decât prin intermediul limbii materne (limba română), printr-o continuă raportare a slavonei la română.  
  
Mărturie în acest sens este metoda folosită de dascăli în activitatea de învăţare a limbii slavone, alcătuind, în acest sens, gramatici şi lexicoane slavo-române. În prefaţa gramaticii sale româneşti, dascălul Staicu de la Târgovişte scrie că pentru a putea învăţa pe ucenicii săi limba slavonă, a fost nevoit, mai întâi, să traducă gramatica slavonă în limba română şi apoi, pe baza acesteia, să treacă la însuşirea celei slavone, care fără tâlcuire, zice el, iaste neînţeleasă . 
  
Având în vedere că învăţătura de carte, mai ales în aceste condiţii, nu se poate însuşi decât printr-o şcoală, socotim că pe lângă vama domnească de la Rucăr a existat, încă din secolul al XIV-lea, preocuparea de a pregăti cunoscători ai meşteşugului scrisului, cititului şi socotitului, elemente absolut necesare spre a face faţă nevoilor vămii. 
  
Au fost aici ştiutori de carte încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de la primul privilegiu acordat negustorilor din Braşov în anul 1368 de către Vladislav-Vlaicu voievod, care era un iubitor de învţătură de carte, facându-ne dovadă în acest sens, o spune el foarte lămurit in hrisovul citat aici, când în partea de sfârşit a hrisovului precizează că "acestea au fost scrise şi iscălite de domnia mea". 
  
Observăm că voievodul Nicolae Alexandru Basarab, care îşi zicea şi Câmpulungeanul organizase la Câmpulung o şcoală domnească de curte spre a da învăţături de carte fiilor săi. În acest scop a adus la Câmpulung ca dascăl pe stareţul Hariton de la Sf. Munte, căruia Vladislav Voievod îi zice:"părintele nostru sufletesc şi catigumentul nostru". Expresiile acestea ne indică şi profesia (misiunea) de educator, de profesor. 
  
Ştiutorii de carte, scriitorii de documente, dieci şi gramatici, slujbaşi la vămi şi la cancelariile orăşeneşti au existat în întreaga ţară. Cercetarea documentelor din Ţara Românească din secolele XIV-XVI arată numărul lor atât de însemnat (aproape 600 de dieci şi gramatici dintre care un însemnat număr în mediul rural). 
  
Analiza documentelor din secolul al XVII-lea ne arată că în această perioadă învăţătura de carte s-a răspândit în mai mare măsură. Semnificativ şi destul de important este faptul că acum numărul scriitorilor de documente în limba slavonă este în scădere, predominând cei care au scris în limba română, mai ales acte private(zapise de vânzare-cumpărare, acte de zălogire, hotărnicii de delniţe(moşii) etc.). 
  
Târgoveţii, meşteşugarii, slujbaşi ai cancelariilor orăşeneşti şi săteşti au fost interesaţi să înveţe scrierea în limba română, limba maternă devenind un instrument de comunicare, de circulaţie internă generală. 
  
Lupta pentru eliberarea din rumânie (şerbie) dusă de ţăranii rucăreni spre a deveni din nou stăpâni pe părţile lor de moşie deţinute în devălmăşie, acţiune pornită de la începutul secolului al XVII-lea, eliberare care a avut loc în acest sat prin hrisoavele domneşti din 28 decembrie 1633 şi 25 iulie 1641, apoi lupta de a-şi meţine moşia răscumpărată şi înstrăinarea unor delniţe din cauza multor biruri şi nevoi a dus la necesitatea întocmirii de acte de vânzare-cumpărare, la acte de zălogire, la măsurători de terenuri(hotărnicii). Toate acestea creau ştiinţă de carte. Creşte numărul scriitorilor de astfel de acte, este în creştere număul hotarnicilor care făceau măsurători de terenuri, care stabileau hotare şi eliberau hotărnicii. Ei trebuiau să citească bine actele de proprietate, să socotească în stânjeni şi funii sau alte unităţi de măsură, care cereau cunoştinţe de matematică, mai ales de geometrie. 
  
În această perioadă întâlnim la Rucăr, ca şi în alte localităţi oameni care, prin răvaşe domneşti, erau chemaţi să facă hotărnicii, ei numindu-se şi jurători, adeveritori de hotare, de explicare a legilor atunci în vigoare. 
  
Cu dezvoltarea în mai mare măsură a comerţului - asistăm la apariţia în sânul populaţiei rucărene a negustorilor, a legăturilor lor cu negustorii braşoveni, uneori chiar intervenţia conducătorilor satului, prin scrisori adresate judeţului Braşovului în unele probleme ivite între ei. 
  
Tranzacţiile de tot felul au dus la înmulţirea celor cu învăţătură de carte şi deci la înfiinţarea unei şcoli, în cadrul vămii de la Rucăr. Ea este dovedită de numărul mare cu oameni de ştiinţă de carte şi atestată documentar de un document scris acum circa 320 ani. 
  
Din cercetarea a peste 250 de documente, scrise în acest sat în secolul al XVII-lea (din cele care s-au putut păstra, satul fiind bântuit de multe oşti şi nevoi, cu refugierea rucărenilor până în Vrancea) am găsit 37 de ştiutori de carte, unii dintre ei scriitori de documente, alţii dascăli sau preoţi, alţii martori în diferite acte cu semnături proprii. Este de menţionat că toţi aceştia au scris în limba română, cu formulări apropiate de cele de azi; dovezi ale unei limbi româneşti bine închegată şi folostă în scris, înainte de atestarea documentară a şcolii rucărene. Aceeaşi mărturie rezultă inscripţiile de pe monumentele epigrafice din Rucăr, adevărate cronici istorice în piatră, unele datând de peste trei secole. 
  
După cum am arătat, şcoala de la Rucăr este cu mult mai veche, dar atestarea ei documentară o fixează acum aproape trei sute douăzeci de ani un document scris în anul 1686 de către Zaharia, care îşi adaugă la nume calitatea de "dascăl de copii Rucăr". Acest act scris de dascălul rucărean prezintă încă o importanţă, deoarece este redactat pe o hârtie ce poartă filigranul fabricii, respectiv a "morii de hârtie"întemeiată de Matei Basarab - voievod la Câmpulung-Muscel, în jurul anului 1643. 
  
Şcoala de la Rucăr unde a predat dascălul Zaharia acum aproape 320 ani, în 1686, a fost organizată pe lângă vama domnească de la Rucăr. Se ştie că din venitul acestei vămi s-a întreţinut şi Şcoala obştească de la Câmpulung, întemeiată în anul 1669 de Antonie Vodă din Popeşti şi destinată a fi de folos şi învăţătură şi bogaţilor şi săracilor". Probabil că aici a învăţat şi dascălul Zaharia. 
  
Programa şcolii din Rucăr, de acum cca 320 de ani, trebuia să răspundă, în primul rând, nevoilor locale. De aceea, ea a pus accentul întâi pe studiul limbii române (citirea, scrierea, cunoaşterea operaţiilor aritmetice, a mărfurilor care treceau prin vamă, a monedelor folosite la perceperea taxelor, a dispoziţiilor legale prevăzute în documentele domneşti, în legislaţia vremii din legile scrise sau pe baza "obiceiului pământului"). 
  
În programa şcolii intra şi studiul limbii slavone-slujitorii vămii, hotarnicii (jurătorii) trebuiau să descifreze hrisoavele vechi, scrise în această limbă. De asemenea se preda aici şi ceva elemente de geometrie, necesare la efectuarea de hotărnicii ale moşiilor etc. 
  
Se punea bază pe metoda exerciţiilor în vederea unei scrieri caligrafice, frumoase, pentru memorarea de texte biblice.Şcoala de la Rucăr de acum aproape 320 de ani a avut un important rol în răspândirea ştiinţei de carte în rândul locuitorilor satului. În secolul următor numărul ştiutorilor de carte din acest sat, rezultat din documentele ce s-au mai putut păstra, s-a ridicat la 105. 
  
Această şcoală a pregătit pe viitorii grămătici, logofeţi, dascăli şi slujitori ai vămii Rucăr şi ai celor 12 sate muscelene. De la unii dintre scriitorii de documente, foşti elevi ai acestei şcoli, au rămas manuscrise (cărţi) şi multe acte scrise în limba română, o limbă curată, lipsită de slavonisme, bazată pe un fond lexical care face dovada latinităţii limbii române. Constatarea acestui lucru l-a uimit şi pe diplomatul suedez Claes Ralamb care, trecând prin Rucăr în anul 1657 şi stând de vorbă cu strămoşii rucărenilor de astăzi, a rămas încântat, auzind oamenii ce vorbeau "latineşte ca limbă a lor", la rândul lor aceştia bucurându-se câ suedezul vorbeşte pe înţelesul lor. 
  
Dintre scriitorii de documente rucărene din secolul al XVII-lea din acest sat menţionăm, pe următorii (trecându-le şi anul când s-au îndeletnicit cu scrierea): popa Mihai (1602); popa Vlad (1644); Lăudat diac (1671); Chiril Logofăt (1679); popa Radu Şendroiu (1675); popa Bratu Stan (1655) ; Niţu logofăt (1665); popa Antonie(1665); popa Stanciu(1666); Radu logofăt(1668); popa Radu(1677); Ţintea logofăt(1677); Stanciu şi fiul său ; Popa Antonie(1681); Badea logofăt (1682); popa Vlad(1669); Stanciu logofăt(1691); Zaharia dascăl(1686), etc. 
  
Este de observat că popa Bratu, care scrie zapisul din 7164 (14 noiembrie 1655) adaugă la numele său cuvântul "star"(bătrân), de unde rezultă că el cunoştea scrierea în limba română din secolul anterior, învăţătura de carte, însuşindu-le, în general, în anii copilăriei. 
  
Către sfârşitul secolului al XVII-lea avea îndeletnicirea la Rucăr cu predarea învăţăturii de carte Teofil grămăticul, care menţiona că era "nepotul popii Stanciului"din Rucăr. 
  
În anul 1700 acest grămătic(învăţător) a scris cartea intitulată Parimiar de 265 file. De asemenea s scris un Miscelaneu teologic(Tetraevangheliar) de 283 de file.Dintre alţi dascăli ai şcolii rucărene din secolul al XVIII-lea amintim pe Matei dascălul, care redactează un document rucărean din 20 aprilie 1775. 
  
În anul 1780, Gheorghe Smerna, un negustor macedonean, ajuns la o stare materială înfloritoare îndrăgind plaiurile rucărene şi-a adoptat ca nume pe cel al satului, numindu-se Gheorghe Rucăreanu, a zidit la Rucăr, în anul 1780, biserica Rucăr-Suseni, iar în jurul ei chilii pentru şcoală, aducând şi învăţători pentru a preda copiilor satuluii învăţătură de carte. 
  
Despre existenţa acestei şcoli aflăm din diferitele însemnări făcute pe cărţi ale bisericii. Astfel pe un Liturghier se menţionează "... şi am scris eu, Dimitrie Anagnostache, ce am învăţat copii la şcoală acestei sfinte biserici la leat 7290". Exista deci şcoală în anul 1781-1782. 
  
Pe o Cazanie, dascălul Niţu Enescu scria "... Precum să se ştie când am fost eu Niţu sin (fiul) Ezechil Enescu, dascăl la Rucăr în cursul anilor de la Adam 7302"(1793-1794).De la el ne-au rămas cărţile moşnenilor rucăreni şi Ocolniţa satului, scrise de el în anul 1797. 
  
Pe o altă carte a bisericii, ctitorie a lui Gheorghe Rucăreanu, pe un Antologhion găsim însemnarea lui Niţu, fiul lui Bran Duşescu care, în anul 1795, nota:"Niţu sin Bran Duşescu, dascăl la Rucăr, la copii". 
  
O remarcă: Aceşti doi dascăli erau transilvăneni, de prin Ţinutul Branului. Prezenţa acestor dascăli transilvăneni a contribuit , ca atâţia alţi cărturari din Transilvania care au trecut Carpaţii în Ţara Românească şi Moldova, la dezvoltarea culturală din cele două ţări surori şi la dezvoltarea conştiinţei naţionale. 
  
Oieri ca Bucur Roşca Moşoiu sau Bucur Moşoiu, din părţile Branului au făcut donaţii bisericii rucărene, contribuind la strânsele legături între cele două sate. 
  
Altă remarcă: Un alt dascăl al şcolii rucărene din această perioadă de sfârşit a secolului al XVIII-lea a fost un localnic, Nicolae sin Ion Calu. De la el ne-au rămas multe documente scrise cu o frumoasă caligrafie, precum şi un manual şcolar, original în felul cum a fost alcătuit , faţă de literatura didactică a vremii. Manualul său intitulat "Buchiile tălmăcite"cuprinde două părţi: prima parte este rezervată învăţării alfabetului, iar cea de-a doua lecturii. Cunoscând că încă de vârstă mică copiii erau deprinşi, în cadrul bisericii, cu memorizarea unor texte biblice, dascălul rucărean s-a gândit ca în predarea literelor să pornească de la cunoaşterea acestor texte.  
  
De pildă, pentru însuşirea primei litere din alfabet, el pornea de la un text cunoscut(memorat) de elevi şi care cuprindea sunetul A în rostirea primului cuvânt. De la textul:"Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pre unul fiu iubit fiu al său l-a dat şi tot omul care va crede întrânsul nu va pieri". 
  
De la primul cuvânt scotea în evidenţă primul sunet A, pe care apoi îl arăta în scris pe tablă, iar şcolarii îl scriau la banca cu nisip şi apoi pe tabletele lor. 
  
Partea a doua a manualului era destinată unor lecturii, ca de pildă: 
  
Când s-au pricinit mintea cu norocul şi au biruit mintea; sau pentru omul cel prost şi temător de Dumnezeu sau Istoria împăratului Amafilog şi înţelesul sfintei Liturghii (istorioare moral-religioase etc). 
  
În literatura noastră didactică din această perioadă, manualul elaborat de dascălul rucărean constituia un lucru nou. 
  
Locuitorii de azi ai acestei frumoase şi istorice aşezări, privesc cu îndreptăţită mândrie la şcoala de acum 325 de ani. Acest fapt constituind şi un fericit prilej ca, la această aniversare, să se sublinieze saltul pe care şcoala rucăreană l-a făcut, câţi absolvenţi a dat şi contribuţia lor la cultura şi ştiinţa românească. 
  
(din monografia Şcolli "Nae A. Ghica", Rucăr, Muscel, jud.Argeş, ed.II, revăzută şi adăugită) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
325 de ani de şcoală rucăreană / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 186, Anul I, 05 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!