Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 1089 din 24 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

25 decembrie: Naşterea Domnului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dumnezeu care este Atoateştiutor şi Atotputernic, a ţinut cont şi de lucrarea diavolului în iconomia mântuirii neamului omenesc. De aceea chiar în Geneză citim: „Duşmănie voi pune între tine (şarpe) şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. (Facere 3.15). Este prima veste care ne-a venit din cer că, odată izgonit din rai, Adam şi urmaşii lui nu vor fi veşnic părăsiţi. În Testamentul Vechi toţi prorocii au vestit venirea Mântuitorului, străduindu-se să ţină trează conştiinţa poporului iudeu şi să-l ferească de rătăcirea idolească. Învăţătorii de lege, fariseii şi preoţii n-au înţeles cuvântul care zice că Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu. Poporul aştepta totuşi sosirea Împăratului cel Mare, mai ales după termenul pe care-l anunţase prorocul Daniel, în cuvinte pecetluite, desigur, până la sosirea celui Uns şi o febră deosebită îi stăpânea pe toţi pentru că termenul se apropiase. La timpul potrivit Fecioara Maria, a primit de la Sfântul Gavriil vestea Naşterii Fiului lui Dumnezeu răspunzând cu multă smerenie şi ascultare: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău.  

Din iconomie dumnezeiască, la ieşirea din templu, ea a fost dată în grija dreptului Iosif care avea, spun sfinţii Părinţii, în jur 80 de ani, pentru că şi diavolul aştepta împlinirea făgăduinţei şi avea să lupte împotriva ei. Pe de o parte era păzită fecioria ei, pe de altă parte avea să fie apărată de clevetiri când se va observa că este însărcinată, întrucât prescripţiile Vechiului Testament prevedeau omorârea cu pietre a fetelor care nu-şi păstrează fecioria, iar diavolul dorea cu tot dinadinsul să afle care este fecioara care avea să nască fără bărbat (!). La nouă luni de la divina zămislire, a ieşit poruncă de la cezarul August pentru înscriere şi atunci Iosif şi Maria au mers la Betleem de unde se trăgeau. Mai înainte Betleemul s-a numit Efrata dar Iacob păscând acolo dobitoacele sale, l-a numit astfel, (Casa pâinii în traducere), văzând cu duhul cele ce aveau să se petreacă acolo, Domnul fiind pâinea care se coboară din cer. Iosif şi Maria negăsind loc de găzduire, Dumnezeu Cuvântul s-a născut într-o peşteră. Nu există un alt semn de mai mare smerenie decât acesta pe care ni l-a dat nouă oamenilor, Pronia Divină: Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute să se nască într-o iesle şi să fie încălzit de măgarul pe care călătorise Sfânta Fecioară şi de boul luat de Iosif la drum pentru plata dajdiei împărăteşti. Facem aici legătura cu cele spuse de Dumnezeu că boul şi asinul cunosc ieslea stăpânului lor dar Israel nu Mă cunoaşte (Isaia 1.3). Mai departe sfinţii Părinţi socotesc că într-o zi de vineri a zămislit Fecioara pe Domnul de la Duhul Sfânt şi tot vinerea a pătimit pentru mântuirea lumii. Că într-o zi de sâmbătă spre duminică la miezul nopţii S-a Născut şi tot asemeni într-o duminică a Înviat. Şi că S-a botezat, având ca la 30 de ani, tot în aceeaşi zi a săptămânii în care S-a născut. Şi Fecioara a născut fără durere ca una care a zămislit fără păcat. Nu a avut împrejurul său moaşe care să o ajute, mâinile acestora nefiind destul de curate să se afle în preajma unei atât de mari sfinţenii. Avem mărturia că Domnul Iisus S-a născut în cer fără mamă şi ca om, pe pământ fără tată. Şi tot fecioară a rămas şi după naştere pe toată durata vieţii ei pământeşti. Cel care S-a născut din ea a ferit-o de stricăciune şi mai departe sunt în Biblie destule versete din care să înţelegem acest lucru, fiecare cu gradul său de dificultate la interpretare, ca să nu mai vorbim de argumentaţia corifeilor Biericii Creştine pe care nimeni nu le-a putut surpa.  

Primul om care a ajuns la concluzia că Domnul Iisus S-a născut la 25 decembrie a fost Sextus Julius Africanus, un creştin din sec.III în anul 221. Sfântul Ioan Gură de Aur face o demonstraţie de mare acurateţe calculând de la postul din a doua jumătate a lunii septembrie pe care îl ţinea poporul iudeu, când s-a arătat îngerul lui Zaharia în altarul tămâierii vestindu-i că femeia lui, Elisabeta, îi va naşte un fiu, respectiv pe Înaintemergătorul Domnului, adică pe Ioan Botezătorul. Apoi se cunoaşte că Sfânta Fecioară a zămislit la 25 martie, la Bunăvestire când vara sa Elisabeta era deja în a şasea lună, ea cea numită stearpă. Şi a urmat naşterea survenită la 25 Decembrie pe care o sărbătorim şi noi astăzi. Fenomenul a fost pus în legătură şi cu solstiţiul de iarnă când începe să crească ziua şi întunericul se retrage din faţa luminii. Din faţa Luminii Sfinte pe care o reprezenta Dumnezeu Fiul care a spus: Eu sut Lumina Lumii (Ioan 8.12.)  

La Naşterea Domnului s-au arătat mari semne dintre care am reţinut că în Ierusalim a izvorât apă dintr-o stâncă, în Spania s-a arătat un nor mult mai luminos decât soarele, la Roma a izvorât un râu de ulei care s-a vărsat în Tibru. Să întâmpinăm şi noi cu bucurie Naşterea Mântuitorului, să colindăm Pruncul Sfânt în ieslea de la Betleem şi ce este mai important, să păzim Lumina Lui curată în inimile noastre credincioase de toate întinăciunile acestei lumi pusă de la un timp numai pe petreceri zgomotoase şi care ne depărtează mântuire. Sărbători fericite tuturor şi La mulţi ani!  

Referinţă Bibliografică:
25 decembrie: Naşterea Domnului / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1089, Anul III, 24 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!