Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

24 IANUARIE – 153 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă visul unora este să ajungă în cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul! 
  
Grigore Vieru 
  
În fiecare an, la 24 ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române, căci faptele înainte-mergătorilor noştri sunt cele care ne permit să fim astăzi ceea ce suntem. Şi să fim mândri de ceea ce suntem! Cu acest prilej ne amintim şi de cei care au pus umărul la realizarea ei. Ideea Unirii Moldovei şi a Ţării Româneşti, avansată încă din secolul al XVIII-lea, a devenit după războiul Crimeii (1853 - 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât şi pe plan internaţional. Situaţia externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei şi hegemonia politică a Franţei ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât împăratul Napoleon al III-lea, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească. 
  
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18-30 martie 1856) prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”. 
  
La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Ţării Româneşti şi prin documentele redactate au pus bazele fuzionării celor două principate. De fapt, Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ şi erau alcătuite din reprezentanţi ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, ţărănimii clăcaşe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române. Între ţăranii fruntaşi care au luat parte împreună cu boierii cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi vrânceanul Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Desfiinţarea hotarului de la Focşani (Vrancea) echivala cu Unirea celor două Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român. În ziua de 5 februarie 1859, când domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani, mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. Se consemnează că în cinstea Domnitorului s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia să treacă, arcuri de triumf împodobite cu verdeaţă şi înfăşurate în pânză tricoloră; tarafuri de lăutari cântau „Hora Unirii”, valuri de flori se revărsau în calea Domnitorului care cobora din diligenţă. Despărţit în două – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni – de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor două ţări vecine şi surori. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de strajă la hotar: un moldovean şi un muntean şi spunându-le că sunt fraţi, i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandanţilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. Însoţit de mai marii oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centru, la Podul de Piatră, unde au jucat cu toţii „Hora Unirii”. Poetul focşănean Dimitrie Dăscălescu, scria cu acest prilej poezia „O zi frumoasă”, aşa cum a rămas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie: „Azi, Românul dovedeşte/ Că-n sfârşit s-a deşteptat,/ Şi că-n faptă vredniceşte/ Libertatea ce-a visat.” Aici, în Moldova, a fost ales în unanimitate, la 5-17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naţionale”. Deoarece în textul Convenţiei nu se stipula că domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate, conducătorii luptei naţionale au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat şi în Ţara Românească. Adunarea electivă a Ţării Româneşti era dominată de conservatori, care deţineau 46 din cele 72 mandate. În această situaţie, liberalii radicali au iniţiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitaţie în rândul populaţiei Capitalei şi al ţăranilor din împrejurimi. Zeci de mii de oameni s-au aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră şi să o silească să proclame ales pe alesul Moldovei". Aşa s-a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, această alegere fiind acceptată în unanimitate. Era un pas important către definitivarea Unirii Principatelor Romane, înfăptuirii statului naţional român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza şi-a găsit confirmarea deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului naţiunii în capitala munteană. Problema următoarea era recunoaşterea internaţională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă şi de Austria drept o încălcare a Convenţiei de la Paris. Situaţia creată în cele două Principate a determinat Conferinţele internaţionale de la Paris, din 26 martie - 7 aprilie şi 25 august - 6 septembrie. La cea de a doua Conferinţă, sub presiunea evenimentelor internaţionale - războiul dintre Franţa şi Sardinia împotriva Austriei fiind pe cale să înceapă - marile puteri europene au fost nevoite să accepte unirea înfăptuită de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoaşterea sa fiind limitată numai pe durata vieţii acestuia.  
  
Alexandru Ioan Cuza născut la 20 martie 1820 în Moldova a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România, la 5 ianuarie 1859 - ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Romane, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.  
  
După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza împreună cu colaboratorul său cel mai apropiat, ministru şi apoi prim-ministru Mihail Kogălniceanu, iniţiază importante reforme interne, cele mai importante fiind: secularizarea averilor mânăstireşti (1863), reforma agrară (1864) si reforma învăţământului (1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. 
  
Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, au făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România. Cuza însă, în anul 1866, a fost obligat să abdice; o coaliţie a partidelor vremii, denumită şi „Monstruoasa coaliţie”, a hotărât aceasta din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. A fost exilat şi a trăit la Viena şi Florenţa. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în ţară şi înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judeţul Iaşi), apoi înhumat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei, l-au constrâns pe domnitor să abdice într-o noapte a lunii februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, s-a arătat dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). 
  
În fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, sărbătorim Unirea, „Mica Unire” cum i se mai spune, dar fără de care nu am fi putut săvârşi faptele mari de mai târziu. Anul acesta se împlinesc 153 de ani de la înfăptuirea ei. Cu acest prilej ne amintim şi de cei care au pus umărul la realizare. Unul dintre aceştia este şi Ion Roată, intrat în istorie ca o legendă. Cunoscut şi sub numele de Moş Ion Roată, a fost un ţăran român, deputat în Divanul Ad-hoc şi un susţinător înflăcărat al Unirii Principatelor Moldova şi Valahia şi al reformei agrare din Principatele Unite Române. Se spune că semna prin punerea degetului muiat în cerneală - puntea de veacuri a neştiutorului de carte - oficial semnând cu parafa primită în Divanul ad-hoc, dar era înzestrat nativ cu o minte ageră şi o judecată dreaptă, fiind cunoscut ca un om cinstit, „cu gâdilici la limbă”, adică spunea adevărul fără menajamente, neavând „ascunzători în suflet”, după cum îl caracteriza Ion Creangă. Cinstit, cu alte cuvinte! Pentru spiritul său de dreptate, Ion Roată a fost considerat de către ţărani ca fiind cel mai dârz şi mai competent reprezentant al lor, care să le poată apăra interesele. A avut, se spune, o apariţie meteorică pe scena istorică a ţării.  
  
Hora Unirii are o semnificaţie sfântă pentru noi românii. Citind cartea „Ultimul tren spre Romania” a lui Anatolie Paniş, m-a impresionat figura lui Constantin Stere, remarcabil om de cultură (jurist, profesor, gazetar, scriitor, om politic) care a trăit între anii 1865 – 1936, despre care îmi povesteau şi cei din familie. Acest scriitor, în alt moment al istoriei ţării, a cerut unirea cu România, spunând: „Fraţii mei basarabeni, a sosit clipa marii noastre izbăviri! Suntem la un pas de a ne desăvârşi libertatea! Acum ori niciodată...” El a citit delegaţiilor ruşi şi ucraineni, hotărârea ţăranilor din judeţul Hotin: „Ţinând seama că timp de 14 veacuri Basarabia a fost ţinut al României, că a făcut parte din acelaşi neam... cerem astăzi în mod solemn în faţa lumii întregi, Unirea Basarabiei cu România”. Autorul povesteşte cum Basarabia s-a alăturat României nu prin război, ci prin conştientă vrere, cum s-a înfiripat cea mai formidabilă horă din toate câte s-au cunoscut, cuprinzând în mijlocul ei o piaţă şi mai apoi străzile de jur împrejur ale Chişinăului, hora care a ţinut o noapte, cum două zile mai târziu deputaţii basarabeni erau alături în parlamentul şi guvernul României, alături de rege şi regină, hora cuprinzând de data aceasta întreaga piaţă de la Iaşi. 
  
Hora este un dans popular în Balcani, în România. Se dansează pe muzică cu un ritm specific, într-un cerc închis, dansatorii ţinându-se de mână, făcând trei paşi înainte şi unul înapoi. Se dansează la aniversări, diferite festivaluri şi în spaţiile rurale; tradiţia la noi, la români era, ca în fiecare sfârşit de săptămână, ţăranii din sate să se îmbrace în costume naţionale şi să danseze acest dans, bucurându-se de comuniune.  
  
Să amintim că Hora Unirii, poezia scrisă de Vasile Alecsandri, a fost publicată pentru prima dată în 1856, în revista „Steaua” a lui Mihail Kogălniceanu. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher , iar în ziua de 24 ianuarie, când s-au unit Moldova şi Ţara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a dansat şi s-a cântat această Horă a Unirii.  
  
În minte îmi vine dialogul descris de Creangă: „ ... Şi Roată se duce şi vrea să ridice bolovanul, dar nu poate. –Ia, du-te şi dumneata moş Vasile, şi dumneata ... În sfârşit, se duc ei vreo trei-patru ţărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umeri şi-l aduc lângă boier. –Ei, oameni buni, vedeţi? S-a dus moş Ion şi n-a putut face treaba singur; dar când v-aţi mai dus câţiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu uşurinţă, greutatea n-a mai fost aceeaşi. Povestea cântecului: „Unde-i unul nu-i putere, /La nevoi şi la durere;/ Unde-s mulţi puterea creşte/Şi duşmanul nu sporeşte.” Aşa şi cu Unirea, oameni buni ... ” 
  
HORA UNIRII: Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României!/ Iarba rea din holde piară!/ Piară duşmănia-n ţară!/ Între noi să nu mai fie/ Decât flori şi omenie!/ Măi muntene, măi vecine,/ Vină să te prinzi cu mine/ Şi la viaţă cu unire,/ Şi la moarte cu-nfrăţire!/ Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi şi la durere;/ Unde-s doi, puterea creşte,/ Şi duşmanul nu sporeşte!/ Amândoi suntem de-o mamă,/ De-o făptură şi de-o samă,/ Ca doi brazi într-o tulpină,/ Ca doi ochi într-o lumină./ Amândoi avem un nume,/ Amândoi o soartă-n lume,/Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,/ În noi doi un suflet bate!/ Vin' la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire,/ Ca să treacă drumul mare/ Peste-a noastre vechi hotare./ Şi să vadă sfântul soare,/ Într-o zi de sărbătoare,/ Hora noastră cea frăţească/ Pe câmpia românească! 
  
Vavila Popovici, SUA 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
24 IANUARIE – 153 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 385, Anul II, 20 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!